duminică, 29 aprilie 2012

one-way

Intotdeauna drumul necunoscut nu e batatorit si de aceea stim ca nu e cale de intoarcere si mergem inainte. Privesc in stanga, un gard de care m-as putea rezema dar caldura imi va secatui ultimele forte si atunci merg inainte, mai vioi, parand fara griji. Praful tihnit se ridica in poale si degetele nu se mai vad, inoata laolalta cu praful si drumul nebatatorit. Imi intind bratul in dreapta. Un arbust imi perie degetele si mici zgarieturi imi aduc trezirea, merg inainte.. inainte stiu ca este fiindca imi pun pasii strans, degete-calcai-degete dibuind pudra prafului curios de racoroasa. Drumul e bun, mi-ai spus dimineata de el, putere am, pasesc destul de des dar, sunt doar pasii mei pe el.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

life is beautiful or homo sapiens

sau intuitie, sau ghicit ar zice babele...eu il numesc ochiul mintii... de pe vremea cand eram copila baietoasa. Momentul maturizarii mele a fost intr-o vara cand inca imi juleam genunchii si coatele prin tot felul de cazemate si catarari clandestine. Acea vara de august, de cateva zile, ne strica joaca fix la ora 11.00 cand mai era putin pana sa fim nevoiti sa intram in case pentru pauza de somn de la amiaza. Venea o ploicica repede, deasa, cu picuri cat ciresele, direct din soare... ploua cu soare timp de 10 minute, atat cat sa ne noroim si sa nu ne putem continua joaca. Intr-o astfel de zi, dupa o ploaie cu galeata, ne uitam dezgustati la baltoacele din jurul nostru. Ochii de jar, neastamparati, ai colegilor de joaca ma intrebau de zor ce-i de facut? Trebuia sa incheiem partida de dimineata intr-un mod fabulos, de poveste... asa eram obisnuiti. Trebuia 'nascocit' ceva care sa razbune ploaia dezgustatoare. Fiindca eram obraznica si creativa, "nolens volens" trebuia sa propun. Trecuse ploaia, soarele ardea incontinuare asa cum facuse si in timpul ploii. Era o caldura de dush, te toropea daca te nimerea asezat. In cautarea de senzational, gasesc in dreptul privirii o 'culme' de 3 franghii cu rufe intinse la uscat. Le vedeam ca pe niste culoare de alergare,... parca ne invitau la intrecere. Asa, de departe, se vedeau albe, ca niste garduri despartitoare lucind in soare. - Gata! Stiu! ... mergem acolo! aratand spre zona gandului rau, si jucam "ce face unul, facem toti!" - Uraaaaa! s-a auzit simultan, neregizat, nestapanit. Eram precum o capetenie de osti. Ma lasau mereu prima; poate din obisnuinta, sigur nu din respect . Ma urmau, naravasi, nestiind ce va fi, dar cu siguranta, ca si altadata, ceva nemaiintalnit... si fu: ma napustii in prima baltoaca din apropierea "culmii" de rufe albe intinse la uscat, luai in maini namol si pe loc, fara suflare, ma prinse un dor nespus de pictura. Cearceafurile, fine, cu broderie matasoasa, au fost pe loc sevalet hoardei de trogloditi ce eram. Ne-am caricaturizat, ne-am bombardat, ne-am razbunat pe sarmanele lenjerii in asemenea hal incat, la un moment dat, am avut o 'rupere' de actiune si am privit neutra la ceea ce se intampla. Precum o jucarie careia nu-i mai functioneaza butonul de 'off', vedeam dezastrul din urma mea. Hoarda de copii salbatici actiona parca din inertie... inca mai executa ceea ce le aratasem eu cateva minute mai inainte... ei, erau eu. Eram incadrata de umbre pamantii peste frumoase foste cearceafuri albe. Eram in mijlocul creatiei mele si nu eram mandra deloc. Atunci, cred, mi s-a nascut ochiul mintii, la 9 ani. Am rostit magicul "piua" si jocul a incetat. Am reusit sa mai strig un " ne retragem" si hoarda s-a desprins de victoria de a inegri cu glod tot ce era alb. Am fugit pe bloc, cele 4 etaje urcate pe scara exterioara au fost urcate cu viteza unui lift. Acolo aveam in momente de cumpana locul deciziilor majore sau al odihnei. Atunci a fost momentul in care mi-am luat adio de la viata de copil... trecusem la stadiul homo sapiens.

vineri, 27 aprilie 2012

Opis... atelier

... inainte sa intru imi fac curaj. Degetele imi sunt amortite si de emotii si de concentrare. Imi stiu miscarile, mi-am exersat plie-urile, abia astept intalnirea cu oglinda, pianul.

Am retrait ora de balet, aproape cum o stiam. Ar fi fost grozav sa recunosc si mirosul de petrosin si ceara fara de care parchetul nu era gheata. Au fost in schimb aceleasi ferestre care atunci mi se pareau imense fiindca le priveam de sub pervaz. In timpul exercitiilor nu vedeam decat ramuri tesute in dantelarii inflorite si usor parfumate. Pana si pasarile pareau sa ciripeasca in ritmul nostru de repetitii... un doi trei...Bara tuturor sperantelor de balerine era acolo, solida, dar usor subtiata... fiecare am luat in linia vietii din palme cate o aschie. Unora ne-a ramas doar semnul ca am fost acolo si ritmul vietii ne-a schimbat pasul. Pas de deux . Am auzit ecoul armonios al unei voci calde, impartasindu-ne necesarul atitudinii: drept, privire, fermitate

joi, 26 aprilie 2012

Easel, gradina mamei



Primăvara, îmi amintesc de toamnă...

Când în grădină nu mai sunt chiar o doamnă...

Trasez elipse, cercuri şi linii pentru straturi

În care-aştern seminţe, bulbi și câteva răsaduri

Crinul de august tronează în rondou

Şi crizantemele valsează în jurul lui, din nou.

Dar până-atunci... acum, zâmbesc primule...

Narcise, lăcrămioare și mai târziu, gherghine.

În dreapta, sub bolta cu trandafiri turceşti,

Ţi-am dat cu lac băncuţa din care să priveşti.

Suind pe gard, am lăstărit tot ce era

Făcându-i loc parfumului de lonicera.

Prin vântul săptămânii ce-a trecut

Seminţe de lavandă am cernut.

Măslinul din ghiveci mai are-un frate...

E un arţar pitic, ce şade pe o carte.

El ne va da de ştire că vara s-a topit

Punând în ocrul frunzei, miresme ce-a iubit.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

mi-e Sete de tine

Nopțile le port în ploi

Număr plopi, din doi în doi.

Peste păr îmi curg șiroi,

Plouă, dar nu pe-amândoi

vineri, 20 aprilie 2012

Sail - Perfectiunea




Rutina zilei mele e sa deschid fereastra, dimineata. Daca din tei, o camera ar face cate o poza in acel moment, ar strange mii de zambete daruite naturii. Ma incanta ploaia marunta, egala cu frunzulitele. O perla de apa peste o perla ca de jad. Se tin una de alta, se oglindesc una pe alta. Ploaia e trista singura dar peste frunze e vraja vietii. Natura ne daruieste cateodata si oameni. De cele mai multe ori ii asociem cu imagini din natura. Ne amintim de tandretea lui cand inspiram armonia unui tablou natural. Incantarea privirii ne transmite fiorii unei mangaieri asteptate, a unei soapte nerostite a unui zambet neuitat. Teiul infrunzit marunt imi fura zambete si le tine in seva lui hranind miile de frunze. Oamenii sunt frunze, cateodata.