luni, 13 august 2012

8 august - zbor peste nori

... e seara dinaintea plecarii. Numar orele in care trebuie sa gasesc ceva de facut. Vor fi șase ore statice. Prea multe și prea brusc îmi vor tulbura bioritmul. În timpul alinierii bagajelor pe diferite categorii gândul îmi zboară la ce voi citi, asculta. sau scrie pe drum în leneveala primelor ore de vacanță. Patru ore vor fi rutiere și două aeriene. Pentru șosea aleg audiobook combinat cu muzică și poate citesc ceva interesant pe jurnale. Pentru zbor, fiindca nu voi avea `net`, merge o cărticică mai grea. Mai grea nu în sensul ... 2kg! ci în sensul celălalt, să mă ducă spre concentrare, să mai ies puțin din superficialitatea zilnică. Aleg o controversă a istoriei ca să-mi creez impresia de dezbatere, poate nu adorm.

vineri, 3 august 2012

Carpe Diem



Împarți cu mine timpul de iubit
Despart din tine tot ce mi-am dorit.
Îmi schimb prejudecăți în carpe diem
Și-ți scriu din amintirile dragi mie.
Să-mi lași pe cană ce ți-am sărutat
Îți voi sorbi cafeaua ce s-a tot uscat.
iubit,
dorit,
sărutat,
uscat...
cuvinte.
Nimic cenzurat.

amazing bicycle

din vremuri vechi... din copilarie. Mereu am dorit sa scriu despre asta. Despre relatia mea cu miscarea, cu bicileta in mod special. Precum orice copil mai vechi de anii '89, aveam timp sa ma ma duc prin tot felul de baze sportive si sa-mi incerc pasiunile. Am gasit sali de voley-ball, scrima, tenis, atletism, inot, caiac... dar niciuna de ciclism. Imi placeau bicicletele, chiar daca 99% din ceea ce vedeam erau Tohan. Imi placeau ca si obiect de exercitiu fizic, probabil. Fratele cel mare, dupa o vara de cules la ferma Filesti: cirese, visine, caise, piersici... poate si prune, gutui , si-a cumparat o mandra bicicleta semicursiera ruseasca pe care a dat 400 de dolari... la "vaporeni". Cu siguranta la afacerea asta l-a ajutat si mama. Eu si fratele mijlociu aveam multe interdictii privind bicicleta faimoasa.

pay for my life

Este iar ziua aniversară a poliţei mele de viaţă. Cu această ocazie am avut parte de câteva momente în care a trebuit să răspund sincer la câteva întrebări. Aceste întrebări, în mod uzual, eu nu mi le pun. Acum, cu această ocazie, ele au avut efectul unui duş peste haine, în stradă. În final, concluzia mea şi a asiguratorului meu a fost unanimă: se pare că speranţa de viaţă, în ceea ce mă priveşte, e în creştere. O veste bună, iată, încă un punct pentru bunastarea mea fizico-psihică. Eeeeei, dar abia apoi mi-au curs mie întrebările şuvoi. Îmi plătesc lunar poliţa, poliţa de viaţă... so, plătesc vieţii o poliţă, deci, mă răzbun pe ea, viaţa. Cum? Plătind nişte oameni să-mi urmarească speranţa de viaţă. Concluzia mea: plătesc ca să trăiesc... în cazul meu, o duc mai înfloritor din an în an... cică

miercuri, 1 august 2012

Revizie banala...

Imi fac un plan prin care sa-mi ascut simturile. Doresc mereu sa le stiu in ordine, precum o revizie banala de autoturism. Test simplu. Ies in balcon. Ce aud? - motorul unei masini. Pe o scara de la 1 la 10, cat auzi? - 10 + Este ziua sau e o seara cu luna plina? - este o noapte cu lina plina . Atinge ceva... ce simti? - Frunze, ascutite... cred ca e maslinul. Descrie lumina atat cat o "vezi" - O vad. E difuza. Imi ascunde culoarea tricoului tau. Dar vad bine forma rotunda a frunzelor de 'zorele' plantate demult. Daca as fi, m-ai atinge? - daca-mi trimit degete cercetase te-as pacali... Simtindu-ti caldura trupului, te-as ocoli sfioasa. As gasi racoarea pamantului umed din jardiniera si mi-as lasa acolo amprenta. Am un miros? - da, esti trudit de munca. Tu stii ca mie-mi place sa ma uimesti. Ti-as numi parfumul, "wooow". Atinge-ma intr-un loc cuminte. - Iti ating obrazul pe care maine o sa-l barbieresti... incet, alunecand in spuma. ... "Zorelele" tale au miros? E prea placut la tine. - Miros oarecum a om... si-mi las mirosul tau in arsita.... ma simt captiva, prea afectiva...

Eppur si muove!

De ce fac mişcare? Multe alte femei după vârsta de 30 de ani devin sedentare. Parafrazând vecina de pe palier aş zice : “mi-am luat bărbat, ce mai contează cum arăt?” Trec uşor prin efectele post acestei mentalităţi: bărbat apatic cu telecomandă sudată de mână, bărbat dus “la meci” ore bune şi întors beat, bărbat suplu cu amante în bloc, colege sau cumetre. Nu vreau să combat majoritatea fiindcă de fel nu sunt războinică. Vreau doar să ung cu miere cuvintele prin care doresc să transmit plăcerea de a te simţi sănătos: - Să mergi în pas alert pe stradă şi nimic să nu-ţi zbârnâie pe la şolduri. - Să poţi cere o rochie marimea 36 sau 40 fără să o probezi şi acasă să constaţi că-ţi vine perfect. - Să poţi alerga după propriul copil prin parc atât căt îşi doreşte el, nu tu. - Să poţi crea nopţi de vis soţului aşa cum poate le visezi. - Să ştii că lumea trăieşte bine şi fără frigiderul burduşit in zilele de 15(10) şi 30(25) ale lunii. Uită reclamele pentru iaurturi , tigăi minunate şi ciorapi slim şi cumpără o bicicletă cu ajutorul căreia: - Vei respira mai bine - Vei oxigena sangele, te vei hidrata corect. - Vei fi flexibilă - Vei fi rezistentă - Vei întâlni chipuri de oameni. - Vei zâmbi mai mult fiindcă tu produci energie... eppur si muove. Recomand starea simpla de liniste prin actiune. Îmi plimb cărţi ascultate în căşti. Îmi plimb muzica pe care o cunoşti. Îmi plimb gânduri aşternute în cadenţa pedalelor. Îmi înalţ privirea după luna ce tocmai răsare. Îmi amintesc iernile reci, Îmi amintesc cum eşti.