sâmbătă, 1 iulie 2017

Quelque chose

Hai că nu mă ascund după persoana a 3-a și voi povesti așa cum a fost:
- Mamă, gata, m-am hotărât, mă duc la Buftea!
- Vai di mini, da” ce-ți veni, fată?
- Vreau să văd cum s-au făcut filmele cu Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare...
- Păi vara-i lungă, te duci și te întorci pân” la toamnă...
- Nu, ma”m, mă duc și nu mă mai întorc.
- Eeeeei, nu te mai întorci! Te vei întoarce cum întorc eu țigarea asta acuș între dejte!
- Nu mă întorc, ma”m, mă tot duc în lume!
- Cum să te duci fato? Păi noi avem de plătit casa asta, frate-tu se însoară, lu” ălalt îi fată nevasta... nu-i timp de fugă! Stai oleacă să gândim ce vrei.
- Păi ma”m, e gândită, trebuie să fug, altfel mor încet lângă tine. Mereu e ceva mai important decât mezina idioată. Eu zic să plece stress-ul de lângă voi și veți trăi fericiți, nu?
- Ți-oi trage eu un stress în capul ăla zulufat, să nu ți-l vezi nicăierea!
- Hai, ma”m, că nu mă vei mai vedea, simți și tu că fără mine ți-ar fi mai bine, nu?
- Du-teeeeee!...
Ei bine, acest du-teeeee îmi stă mie acum pe cap! De ce nu m-am dus?
De ce m-am întors?
Nu cred în viața de apoi, nici ma”m nu credea. Nu am putut lăsa oameni și locuri. Precum un explorator, locul a devenit viață, oamenii au devenit obiceuri.
Astăzi sunt eu.
Buftea este aici, puțin altfel față de visul meu. Eram să scriu vidul... nimic fals. Putea fi altfel. Putea fi un Hollywood din vis în realitate, sau nu, că nu e :) astăzi. Dar ce frumos ar fi fooost!
Zi frumoasă celor ce își declină destinul la 14 ani! Aveți grijă!
:)

Un comentariu: