sâmbătă, 1 septembrie 2018

Ploaia cu iarba verde...

... daaaaa, ploua de cateva luni, sistematic, romantic si imbietor.
Deobicei ma infuriam in aceasta perioada, mai ales in weekend, fiindca stateam la iesirea pe DN cu bicicletele, sa prindem momentul plecarii spre rularea fara de sfarsit.
Amintiri... mici, mari, subtile sau consistente.... acum nu mai este cazul... avem alte bucurii ale vietii...
Apropo`s de ploi! ma prinde de umbrela, strengareste, ploaia de vara, prin parc. Chiar daca ma gasea pe bicicleta, ma declar bucuroasa sa-i demonstrez iubire, afectiune, prietenie, suferinta... orice, numai sa stie cat de mult o iubesc acum, cand nu o mai pandesc sa plece de pe DN...
Stiu bine, vazand capitele de iarba tunsa pe imas, ca iarba si ploaia vor face, impreuna, o super supa fresh de vara pe care o voi savura, cum faceam in copilarie.
Imi las bicicleta pe pajiste si ma duc sub un copac sa-mi anin rucsacul de o ramura. Ma opresc la timp, sa nu daram familia cu cei doi baieti ce se adapostisera la fel ca mine, de ploaie.
... Perdeaua de apa ne inconjoara si parca nici aer nu mai avem. Doi ochi albastri, mici cat peruzelele, se tot holbau in sus, cerand mamei sale parca o aprobare. Mama, prea ocupata cu celalalt baiat, sa-l stearga de cei 10 stropi de ploaie, ii da ignore o buna bucata din timp. Pustiul cu privirea albastra, framanta din picioruse pe teren uscat si cand ploaia rapaia mai tare, tzusti! sare dincolo de copac. Fatza lui, ghidusha, insotea feeeric stacatto batut din picioruse in iarba uda. Era un moment unic! Imi amintea curat si simplu de copilarie. Ne priveam zambind de parca eu eram mama careia sa-i transmita bucuria. cateva clipe sublime, de neuitat. Bucuria copilului udat de ploaie si totusi, zambind... feeric.