O numesc totusi asa fiindca imi place atat de mult acel aer incat imi doresc sa plutesc pe el... dorind sa nu-mi mai placa, il numesc fobie.
...mai respir... si-mi amintesc momente cand iubeam acel aer.
Imi amintesc arsita unui acoperis de bloc ce-mi incetinea pasii catre marginea haului.
Vedeam varfurile copacilor si chiar intuiam unele cuiburi zgomotoase pe care doar le auzeam.
Tiptil ma apropiam de margine. Nu aveam treaba acolo dar stiam ca imi e teama si vroiam sa ma asigur ca pot sa ma infrunt. Fara rusine, ma las intr-un "mersul piticului" greoi. Aerul ACELA imi alinta narile, ma amagea, ma gasea. Mai aveam doi pasi pana la bordura blocului (atic sa-i zicem).
Cu efort, ma ridic usor, intai din umeri, lungind gatul, inselandu-mi puterea.
Raman, secunde numarate, crispata si vrand nevrand, ma las prabusita pe picioare.
N-am reusit sa ma ridic, dar am simtit Aerul intrandu-mi la subtiori. Ma gadila sa ma invite la zbor.
Tu taci, nu ma poti invata ce sa fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu