“It’s reggae, baby!”

... demult, nu intru exact în ani, luni sau zile...
Pe vremea când astrele nu ştiau dinainte ce ţi se întâmplă în săptă-luna viitoare, când viaţa decurgea firesc cu timpi de introspecţie şi decizii, “mă socializam” la Paraul Rece cu un gin in bar.
Muzica , deodată, îmi gâdilă urechile şi-mi tresaltă membrele neînţeles de normal. Mă ridic, plutesc la propriu pe ritmurile sacadate, îmbătată de căldura vocii vocalistului, chitarei si ce-or mai fi fost in reţetă.
Prea repede, şi enorm de aproape, apare un tânăr mai tânăr şi-mi smuceşte coccisul spre înainte, el făcând paşii de dinapoi... inainte... dinapoi... Neprivind la faţa mea searbădă, ci doar la picioare şi talie, îmi susură în ureche: “ it’s reggae, baby!”
Habar nu aveam cine-i reghi dar m-am lăsat cumplit de bine dispusă in moliciunea dansului “din genunchi”. Amândoi “măturăm” scena căutând locuri calde pentru mişcări fierbinţi... aşa simţim. Ne ondulăm “obscen” şi rătăcim atmosfere din care inhalăm acelaşi gaz.
- ... I’m Tom
- Ooh, I’m little Jerry
Zâmbim şi ne identificăm târziu cu adevărat fenotipul.
El: statura mea, şaten, ochi albaştri, fremătând
Eu: statura lui, şatenă, ochi căprui, fremătând
Îmi caută sărutul, îi ocolesc răspunsul.
Muzica ne salvează schimbând ritmul si trimiţându-ne spre mese.
Prietenii cer detalii. Ne protestează prin palmele înroşite cu care ne-au susţinut ritmul. Noi doi doar ne privim. Abia acum ne privim si putin chiar roşim.
- ... I’m Tom
- Aaaa...na! El înţelege Ana şi toată seara am fost Anna lui Tom.
Dimineaţă, pe întreg palierul se auzeau bubuituri de bocanci in uşi.
Buimacă, fac un calcul si decid că sunt un bun platnic şi nu am duşmani.
Colega de pat este deja la usă şi ascultă vocile de dincolo de uşi.
- Eeeeeechipaaaaare spoooort, careu in 5 minuteeee!
Arunc pe mine strictul necesar şi zbor pe scări 3 etaje.
Îngheţ 3 secunde.
Înjur 3 cuvinte...
pe pârtie văd trei sănii... pardon, chiuvete.
Încerc o retragere discretă. Calea mi-e tăiată de o ploaie de bulgări năvăliţi peste mine.
Ripostez cu un ţipăt şi nu rezolv nimic. Înspre mine şi Diana vin bulgări de peste tot. E bătălie ca la Posada! Diana-mi arată hăul dinspre pârtie, un fel de derdeluş. Acolo ne e scăparea! Alunecând tradiţional pe fund, ne apropiem de chiuvete. Instinctiv realizez utilitatea lor si din două mişcări sărim în ele. Woooooaaaw, aerul rece ne răcoreşte şi de spaima trasă şi de supremaţia câştigată faţă de vehicolul nemaicondus vreodată.
Ca şi cum vraja s-a produs, de peste tot au apărut chiuvete şi flăcăi, fete si ţipete, haos şi prietenie.
După ceva timp, derdeluşul era plin cu mai toţi locatarii motelului, mai mult mai mai puţin echipaţi. Cu siguranţă, numărul chiveteleor de pe derdeluş era egal cu al celor lipsă din motel dar, toti ospătarii şi staff-ul motelului era acolo, într-o veselie totală parcă de sfârşit de lume.
Îmbujorat,Tom e extaziat.
Îi râd ochii, gura, inima din care îmi tot strigă numele. Îmi strânge mâinile şi-mi zice ca sunt lipite de el, că nu mai sunt ale mele. Îmi strigă că iubeşte zăpada, România şi iarna...el, un localnic din Miami, near Miami Beach.
- Ooooo, your god! (scap involuntar)
Astăzi povestec:
“... braţele lui imi încolăcesc strâns talia si mă aşează confortabil in chiuvetă.”
Ergonomic imi e bine.
Râsul lui îmi face bine, ochii lui albaştri îmi dăruiesc bine. Mă simt şi eman din mine doar bine, ooo, şi dansul.
Tom. A fost atât de insistent , încât nu am crezut vreo iotă din tot ce-mi tot promitea.
Repetam continuu: maybe later, maybe later, maybe.
Tom, now it’s ...later