... un om veni ieri la mine oftând.
Căzu pe scaun cum cade pe-un gând.
Îi văd pleoapele grele țintind gol.
Privește acolo poate, un dor.
O mână o ține pe alta...
Își țin singure de urât stând una peste alta...
Îmi iau un creion și-l pun peste foaie.
Se uită la mine, cu ochii mă-nmoaie.
Un om, îmi scrie-o poveste prin oft.
Nu-l mai întreb nimic...
acolo, în gol, e un dor.
Și nu am hapuri când amintirile dor.
