sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Trei turisti in patru tari

Plimbam niste drumuri cu noi, haotic, legand doua tari, trei prieteni, doua saptamani de concediu. Lungeam intoarcerea catre Romania ca pe o spagheta inceputa in Italia, lungita turingen prin Germania si mocnita gulash spre mamaliga moldava de acasa.
Din filmul lung, decupez un moment la fereastra, linistita fiind ca drumul nu e ratacit. Baietii pactizau si nu-mi explicau ca denumirile slovene de pe indicatoare sunt de bun augur! Oricum, nu-mi pasa, mai erau 7 zile de concediu si nu doream sa stiu cum se vor desfasura.
Ne lepadasem de autostrada voit, dorind sa ne bucuram de desenele reale ale satucurilor germane. Precum intr-o carte cu povesti, aveam file cu privelisti de respiratie taiata.  Nu vroiam sa uit nimic si nu am vrut sa pierd momente frumoase facand poze. Incercam sa-mi trimit ochii in strafunduri de paduri, cocotandu-mi printre gene priviri cercetase. Inchipuiam fiinta mea prin natura aceea singura si frumoasa ca un tablou de mare valoare intr-un muzeu. Ma purtam cu gandul si deodata, incet si deznadajduit, am scos un sunet ce nu-l credeam de auzit:
" -  wooaw... ce cascaaaaaada!.
- Unde? m-au intrebat baietii?
- Uite, acolo, in spatele casei, mai sus.
- eiiii, nu cred, hai sa vedem!"
Pfuaaai, yuuupiii, hai sa vedem! Eram gata in doua secunde: mi-am gasit aparat foto, ochelari, rucsac, sapca, fara milioane de intrebari. Coboram, intindem boiereste oasele, analizand pe unde sa mergem. Ne-am gandit bine sa vedem pe unde mergem pentru ca era o casa intre noi si cascada, fara gard, cu o poteca, si apoi asa, deodata, incepea o poarta dubla, cum avem noi pe la tzara... mai sa fie, poarta, fara gard si curte. Aveau locatarii o livada de cativa meri dar, in viata mea nu am mai vazut asta: merele erau cat pepenii si stateau pe ramuri aplecate pana la pamant. Woow, vazui si asta, hai mai departe.
Poteca ne ducea serpuit si cuminte spre un zumzet din ce in ce mai intens. Aerul incepea sa fie umed in nari si sa miroasa frumos a natura verde. Poteca ingusta era smechera, nu ne lasa sa vedem cascada. Crestea dorinta in noi cu fiecare boschete indepartat usor. Zgomotul de apa cazuta acum se auzea... natura era acasa, facea un dush, maiestuasa, iata!
Isi pornea lucirea din talpile noastre si pana in cer, cocotata pe stanci. Parea din otel, dar stropii cu care ne alinta pe obraji erau perle fine. Avea de toate locul acela... racoarea unei desfatari, odihna neconventionala pe pietrele rotunde si albe, alintul rece si parfumat al apei din care bea caprioara.

       multzumiri lui eicimic

duminică, 22 ianuarie 2012

despre Licurg

...cateodata, imi amintesc ca lumea incepe precum in ghem, cu un capat de ata. Daca te duci pe fir inapoi, vezi negresit drumul batatorit al istoriei. Am putea sa ne luam modele atunci cand nu stim ce si cum sa facem. Sunt oameni care au avut timp, in istorie, sa gandeasca lucrurile. Supranumit primul jurist al occidentului, Licurg a scris o constitutie austera, folosita timp de sase secole in Grecia. Despre Licurg gasiti aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Licurg aici, succint si folositor. Eu vreau sa va "traduc" oarecum legea privind obezitatea ce denota in Sparta desfrau si nesimtire. Licurg, considera ca femeile trebuie sa umble cat mai neinvesmantate, astfel incat vor fi atente cu trupul lor. De aceea, femeile spartane au fost renumite prin frumusetea lor.

marți, 17 ianuarie 2012

De ce suntem indolenti

N-as vrea sa mor si sa nu ramana spusa si parerea mea tacuta. (fiindca e scrisa, nu ca n-as putea sa zbier)
Romanul e indolent de ceva vreme incoace fiindca isi cumpara electrocasnice la preturile tarilor dezvoltate. Un tv plasma afara este 500 euro, in Ro, este 2200 lei... s.a.m.d., nu mai dau exemple fiindca si ala mic de gradi stie ce pret are afara un playstation! Calculul pe care e sa-l facem e relevant: la 250 de euro pe luna, romanaul traieste(trebuie) ca un vestic. Nemultumirea mea este urmatoarea, si o sa o explic mai domestic astfel: daca la scoala nu reuseam sa fac un exercitiu, ma duceam la profu' de mate si-mi arata el cum sta treaba, ca trebuie doar sa fiu atent la formule si sa le aplic. Rezultatul, hocus spocus iesea fix ca in carte! So, daca eu, roman mic si muncitor pe 250 de euro, ma duc la presedintele meu ales de voi sa-l rog frumos sa-mi arate cum sa-mi fac salariul rezonabil de 900 euro, ce-mi spune el? Eu stiu ce a spus unora (aici) ... si ...altora (aici).

Turnul

Turnul de Hortvah Istvan
Zmeul iernii, colt de gheata, fornaia prin ger pe-afara
Zgaltaia stejarii-n codru, l-auzeai prin sat cum zbiara.
Inauntru, focul ager si suveica la taclale.
Bunul sta pe o bancuta si strujea porumb agale.
Parca-i vad si-acum grumazul gros si-i vad spinarea lata
Si sprancenele zburlite, chipul ca lucrat cu dalta.
Sufletu-i,  mustea-n miracol de eresuri si credinte
Campul ii fusese scoala, iar natura-nvatatoare,
Cerul, ii deprinse buchea stelelor stralucitoare.
Imi vorbea, sedeam in prejma basmului si-l ascultam.
Lepada din maini cocenii, si-i luam si-un turn cladeam
Crestea turnul de stiulete asezate-n cruce deasa
Si-mi crestea si ingamfarea, nu mai incapea in casa.
Nu mai auzeam nici basmul, construiam cu-nversunare.
Nu mai era turnu-n casa, era turnu-n casa care
Tot crestea.
Lucrarea asta, o privi o vreme bunul
Si-apoi dand de-a azvarlita, imi surpa deodata turnul.
Ma cuprinse crunt mania, ma facusem foc si para,
L-as fi omorat pe bunul, plansul ma tinea in gheara.
Zacea colo, sub cocenii de porumb intrega fala
Eu stateam cu ochii-n lacrimi si cu inima-n rascoala
Bunul m-a luat in brate si m-a sarutat pe frunte.
"Nu mai plange, mai nepoate, din coceni nu faci un munte
Vei cladi atatea turnuri avantate catre stele,
Soarta, cu un deget numai, le va frange si pe ele.
Ca si mine, te-i petrece in zidire necurmata
Si-ncheierea trudei tale n-o vei apuca vreodata.
Nu, caci dincolo de nouri, doru-i dor sa mi te poarte-
De pe turnuri ne-ncheiate ne surpam mereu in moarte.
Vezi cocenii? Ia-i si-aseaza-i iar in siruri potrivite.
Jalea-i numai pentru cele ce nu pot fi recladite!"
Imi spunea un basm bunicul. Focul ingana cu murmur
Se jelea o creanga-n foc, si-am pornit sa-mi fac iar turnul.

luni, 16 ianuarie 2012

lacrimi, mamei

Mă trezesc privind-o atent, căutând suferința ei. Îi privesc mâinile, poate și ea mi le privea la fel, când m-a născut. De câte ori oare mi-a ținut palmele mici într-ale ei, învățându-mă să mă spăl?
Și ochii.... mă privesc duios, așa cum o priveam eu când îi ceream nimicuri?
..... Acum, mi-e greu tare să văd că eu sunt cea care trebuie să am rabdare, să-i explic, să o protejez de greutăți.
N-aș fi crezut!... trupul puternic și mintea brici de altădată, iată, stau întreținute de câteva borcănele de hapuri. Mai stai lângă mine, târzie,... uită timpul plecărilor departe...