duminică, 22 noiembrie 2015

Colectiv si Comprehensiv

... aici o să vă spun o poveste în doar două paragrafe.
Vă voi dărui doar un prolog. Finalul poate îl decideţi individual, fiecare în conştiinţa lui.
Seri zbuciumate "COLECTIV-e" în toată ţară... Prieteni ce mă îndeamnă să ies, să strig, să zbier. Printre aceşti prieteni este şi cel din conversaţia următoare:
"... - Ce?...
- ... cum ce? pentru un nou guvern, noi drepturi, copiii noştri să aibă o ţară mai dreaptă!...
- ... aaa, ok!"
O frumoasă toamna ruginie trece peste noi toţi. Ne bucurăm de căldura frunzelor foşnitoare şi admirăm dezgolirea înceată a copacilor. Printre lacrimi colective, revenim încet, încet, la viata de dinainte de dezastru.
Astăzi, îmi trec flash-uri prin memorie şi-mi amintesc cum de curand am trecut prin spaime şi nedreptăţi doar fiindcă un patron nu a respectat legea timp de 5 ani, cum, acum 3 luni, am decis singură să spun NU unui viciu de minciună înnodat între patron şi angajat. Mi-am făcut rău, ar zice unii, mi-am făcut un bine mie! zic eu.
Stau relaxată în această plimbare prietenească şi mă cuprinde brusc curiozitatea dacă vorbesc sau nu cu "un român COLECTIV" după evenimentele petrecute acum ceva timp... şi-l întreb direct:
" Ai putea să denunţi, în nume propriu, la instituţia abilitată, o abatere din Codul Muncii? Răspuns? ...
" NU!... şi nu-ţi recomand!"
Aha! deci "NOI SUNTEM GENERAŢIA CARE NU TACE".

duminică, 8 noiembrie 2015

desenție

.. îmi spuneai că nu mai scriu în culori, din suflet, pentru suflete...
Poate că da, tu-mi cunoşti mai bine sufletul. Acum am luat la propriu culorile în penel. Acolo îmi vărs luminile din venele vii pe care le am de un roşu intens, zic eu, lucid.
Îmi desenez pe pânză liniile curbe pe care le văd în cursurile poveştii. Ştii bine cât de mult îmi plac poveştile!
Astăzi, lângă pânza albastră pregătită de ieri degeaba, am pus doar frunză de nuc adusă de departe, de unde am venit în bucurie. Atât.
Mâine, după ce voi citi de la tine, voi şti ce culoare să pun pe pânză lângă frunză, lângă mine... în două culori, în două arome, în doi.
Dar astăzi sunt fericită, ca şi in toate zilele când eram împreună. În zilele alea am înţeles geometrii concentrice neştiute: scorbura unui copac poate fi trupul tău încălzindu-mă, siajul trupului înotând pe lac poate eram eu înmiresmată de unde... unde eram când erai... hai.