Mă întreba azi cineva de când fac sport. Întrebarea m-a blocat imediat şi persoana din faţa mea mi-a repetat întrebarea.
Înţelesesem oarecum sensul întrebării dar, în capul meu, se conectau controversele din copilarie.
Profesorul de Educaţie Fizică era nimeni altul decât Vasile Şeicaru (folk singer). Omagiile mele cu aceasta cale...
Ei bine, despre orele de Educaţie Fizică mi-a amintit mie întrebarea de mai sus.
Domnul profesor Şeicaru tuna si fulgera când, din repezeală, spuneam "ora de sport"... şi bine ne corecta.
Orele de Educaţie Fizică erau o adevarată educaţie. Pe lângă faptul că respecta întocmai programa şcolară şi ne punea să facem tumbe, capre, şpagaturi şi flick-flack-uri, ne rezerva câteodată şi acea oră de prietenie pe care şi acum o apreciez.
Dacă primăvara era prea frumos colorată dincolo de curtea şcolii, fiindcă ea, curtea se termina unde se termina si oraşul, domnul profesor îşi lua chitara, câteva mingii de volei şi pleca cu noi încolonaţi spre maidanul cu maci. Ne aşezam roată şi vechiul "castel de apă" ne ţinea loc de agora şi ne dădea ecoul vocilor noastre când prindeam un refren "... dona, dona, doona, don..."
Acolo, aşezând fluturii pe umeri, crezând că pot prin zborul lor să fur vraja, ne miscam buzele in ritmul chitarei, încercând să facem o voce mai puternică decât a menestrelului, să-l ajutăm să rupa coarda.
Altădată, dacă gerul intra şi prin holurile şcolii, frigul ne tinea in clasă. Întotdeauna, chiar şi în bănci, ţinuta era în "training". Nu se făcea sport în acea oră, nici Educaţie Fizică, dar se făcea educaţie. Începea domn profesor uşor, dându-şi pletele alintător peste umăr:
" - ... tot auzim de Olimpiadă.... Montreal... oare din ce ţară este? şi ce climă o fi acolo? Cam ce echipament ar purta un alergător în concurs? Dar cu respiraţia? Ce umiditate avem in România?” ... şi tot aşa.
Vrând-nevrând, informaţiile se legau şi dorinţa de cunoaştere era alta. Abia aşteptai să prinzi două ore libere ca să fugi la bibliotecă şi să afli toate capitalele ţărilor cu preşedinţii lor şi formele de guvernământ.
Mulţumirea din ochi, profesor/elev cred că este reciprocă.