Tare de tot îmi place cuvântul acesta. Pot să spun că m-a născut, m-a crescut și încă trăiesc în el. Pare hilar? Nicidecum.
Îmi place să dansez. Îmi place atât de mult încât uit că sunt o oamă printre bărbați. Eh, bărbați, acei bărbați.
Pasiunea mea pentru dans s-a născut într-o perdea. Eram în sufrageria antedecembristă și mă tot învârtem în fața oglinzii, oglindindu-mă la fiecare 360 de grade torsionate. Neah! nu eram wow, nu eram aer...
Ușa camerei era drapată cu perdea pe două șine. Ușor, mi-am prins brațele în cele două tije și mi-am creat straturi de sferă curbilinie prin toată sufrageia. Eram într-o plutire de star, de fluture sau de înger. Eram cum mă simțeam atunci și astăzi mi-aduc bine aminte. Cel mai bun simț, consider eu, este să-ți prețuiești amintirile, să te bucuri de ele fără să le consideri ridicole.
Eu, astăzi, m-am împins în ziua în care dacă mă priveai, mă iubeai. Dacă mă priveai. Random time.