Mâna întinsă drept salut... este venită întotdeauna de la un învins

... pe bună dreptate! Dacă eu știu tot ce te doboară, sau dacă am calul cel mai puternic, sau am cel mai bun discurs... de ce aș întinde mâna? De ce vreau să pactizez cu tine, un învins?... Pentru că te vreau! pentru că vreau banii tăi în contul firmei pentru care muncesc, pentru că merit laudele șefilor mei, pentru că am pierdut anii copilăriei învățând integrale idioate și acum mă răzbun pe acești copii, accept mâna întinsă. Muncesc, deci exist! idiot answer.

de ce: joi, 19 octombrie 2017, ora 11.40

eh, de ce...
Citeam o poveste cândva... autorul nu-mi dădea locația din primele pagini... nu-mi descria personajele... nu știam în ce secol eram... citind, trăind beletristic. Mă simțeam un lup flămând și pierdut... până când îmi apăreau ele, adjectivele, adverbele, subiectele iar foarte târziu... neașteptate, predicatele.
Cu alte cuvinte, viața are culoare, miros, gust, timp și foarte puțin... relație. Putem să zburăm abuziv în aer 2 metri și să aterizăm pe pământ apoi. Vom fi lenți, nesiguri, întrebători de iubire. Toate cele iubite, inumane, vor fi lumi trecătoare ți urâte.
Există un moment când uiți adjecivele, adverbele... vrei să ții în brațe subiectul și să-i transmiți un predicat... să simtă că-l prețuiesc, să simtă că-l... esc.
te iubesc,

Quelque chose

Hai că nu mă ascund după persoana a 3-a și voi povesti așa cum a fost:
- Mamă, gata, m-am hotărât, mă duc la Buftea!
- Vai di mini, da” ce-ți veni, fată?
- Vreau să văd cum s-au făcut filmele cu Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare...
- Păi vara-i lungă, te duci și te întorci pân” la toamnă...
- Nu, ma”m, mă duc și nu mă mai întorc.
- Eeeeei, nu te mai întorci! Te vei întoarce cum întorc eu țigarea asta acuș între dejte!
- Nu mă întorc, ma”m, mă tot duc în lume!
- Cum să te duci fato? Păi noi avem de plătit casa asta, frate-tu se însoară, lu” ălalt îi fată nevasta... nu-i timp de fugă! Stai oleacă să gândim ce vrei.
- Păi ma”m, e gândită, trebuie să fug, altfel mor încet lângă tine. Mereu e ceva mai important decât mezina idioată. Eu zic să plece stress-ul de lângă voi și veți trăi fericiți, nu?
- Ți-oi trage eu un stress în capul ăla zulufat, să nu ți-l vezi nicăierea!
- Hai, ma”m, că nu mă vei mai vedea, simți și tu că fără mine ți-ar fi mai bine, nu?
- Du-teeeeee!...
Ei bine, acest du-teeeee îmi stă mie acum pe cap! De ce nu m-am dus?
De ce m-am întors?
Nu cred în viața de apoi, nici ma”m nu credea. Nu am putut lăsa oameni și locuri. Precum un explorator, locul a devenit viață, oamenii au devenit obiceuri.
Astăzi sunt eu.
Buftea este aici, puțin altfel față de visul meu. Eram să scriu vidul... nimic fals. Putea fi altfel. Putea fi un Hollywood din vis în realitate, sau nu, că nu e :) astăzi. Dar ce frumos ar fi fooost!
Zi frumoasă celor ce își declină destinul la 14 ani! Aveți grijă!
:)

Alandale

Tare de tot îmi place cuvântul acesta. Pot să spun că m-a născut, m-a crescut și încă trăiesc în el. Pare hilar? Nicidecum.
Îmi place să dansez. Îmi place atât de mult încât uit că sunt o oamă printre bărbați. Eh, bărbați, acei bărbați.
Pasiunea mea pentru dans s-a născut într-o perdea. Eram în sufrageria antedecembristă și mă tot învârtem în fața oglinzii, oglindindu-mă la fiecare 360 de grade torsionate. Neah! nu eram wow, nu eram aer...
Ușa camerei era drapată cu perdea pe două șine. Ușor, mi-am prins brațele în cele două tije și mi-am creat straturi de sferă curbilinie prin toată sufrageia. Eram într-o plutire de star, de fluture sau de înger. Eram cum mă simțeam atunci și astăzi mi-aduc bine aminte. Cel mai bun simț, consider eu, este să-ți prețuiești amintirile, să te bucuri de ele fără să le consideri ridicole.
Eu, astăzi, m-am împins în ziua în care dacă mă priveai, mă iubeai. Dacă mă priveai. Random time.