duminică, 6 mai 2012

fishing in my childhood

Isaccea, acum 20 de ani, era un sătuc... Răcoarea prafului strecurat printre degete o asociez în armonie cu acorduri de muzică fado, potrivită arhitecturii din pământ galben-ars ce alcatuia uliţe şi cu ele satul. Prispele ţineau răcoare snopilor de ceapă sau morcovi pentru seminţe...Bunica dezghioca seminţe atentă să treacă în desagă fiecare "rod". Ajutam la asemenea treburi încovoindu-mi spinarea asupra muncii, destoinică. Verişorii si fraţii, băieţi fiind, aveau alte treburi... puteau pleca dis-de-dimineaţă la pescuit sau vanat cu praştia. Eram singura fată in hoarda de 9 verişori ce ne adunam in bătătura bunicii fix pe 21 iunie, deodată cu solstiţiul... Aveam o fire nestatornică şi munca de buchiseală pe care mi-o dădea bunica nu-mi era pe plac. Trăgeam cu ochiul spre plasele unchiului întinse pentru reparat . Igliţe, cârlige, beţe... manevrate de unchi şi verişori erau jucării pe care mi le doream şi eu. Fiindcă balta începea aproape, unde se termina grădina de zarzavat şi se odihnea barca, câteodată unchiul Marin ne lua să ne arate locurile pline de peşti ale întinsurii de nuferi. Porneam dimineaţa devreme înainte de răsărit, fără merinde, şi pescuitul se termina pe la ora 10 când începea să ardă soarele. Urcam pe bâjbâite în barca cătrănită de ne lipeam pantalonii scurţi şi ne mijeam ochi adormiti pe luciul apei... aşaaa.... “la chelbosul”... “trei sălcii”... “după lanuri”... încercam să memorăm ‘locuri’ - “La Cetate”! Striga deodată unchiul încât noi tresăream ca nişte muşi uitaţi de simbrie. Aici să pescuiţi vara cu plumb adânc şi plută din papură fiindcă e balta cea mai adâncă. - De unde ştii tu unchiule că e cea mai adâncă? Cum o măsori? - Cu plumbul, Dorine, aşa se măsoară balta cu peşti! Unchiul mă numea Dorin... eram băiat in mintea lui după cum mă interesam doar de treburi bărbăteşti... Ne aşezam pe faşia de pământ numită de el “la cetate” Noviodunum.
De acolo încep amintirile despre relaţia înnăscuată unchi-nepot.

Fratele cel mare, care trăsese la rame prin desişul de păpuriş şi stuf era mândru de efort şi acum îşi continua rolul de căpetenie alegându-ne fiecăruia câte un loc de pescuit. Unchiul ne dădea o undiţă improvizată dintr-o lungime de stuf luată direct din baltă şi doi metri de nylon din buzunar la care adăugam fiecare “lucrarea” personală, adică legătura ce conţinea pluta si cele două cârlige. Apoi ne învăţa cum să punem râma în cârlig aşa încât să rămână vie şi să pară o hrană potrivită peştişorului. Desaga cu mămăligă de nadă rămânea lângă unchi. Lângă desagă eram eu. Unchiul, stapan pe situatie, se intindea pe spate tăcut. Tăcerea lui era înţelepciune pentru mine. Treceau clipe. Aşteptarea, la pescuit, înseamnă răbdare sufletească dar totodata, o foame nebună îmi urla in maţe de mi se părea ca trezesc şi peştii. Mămăliga rece nu miroase dar mie, atunci, nările îmi indicau traseul degetelor ce-mi aduceau fărâme de hrană. Fratele cel mare îmi arata posibile prăzi de peşti şi tehnici de pescuit. Timpul trecea şi noaptea se îngemăna cu ziua prin răsăritul de poveste al Dunării. După ore de veghe tăcută, unchiul ne striga din pozitia lui pe pled pe o rână, îsi vântura pălăria prin razele scurte de soare si ne chema la el să afle ce nevoi mai avem. În unanimitate, verişorii au cerut nada sa arunce în baltă câte puţin. Unchiul, trase desaga uşor... daaa, prea uşor, şi desfăcu pânza... ioc mămăliga.

-  Ptiii!!!! ...să vezi c-au sărit peştii pe mal cât am aţipit şi-au mâncat nada!

-  Cum aşa unchiule? întrebau toţi, căutând neîncrezatori în bocceaua pregătită chiar de ei de cu seară? ... cum aşa? Aici a fost, am pus-o eu şi era tăiată cubuleţe...

Soarele deja ne recunoştea chipurile. Ne puteam distinge feţele şi chiar mimica. Aşa m-au şi dibuit.

-  Uiteeeeee! Ea a mancat nada! Ai mămăligă pe buze!

-  Dar nu v-am spus eu că a venit o sirenă în visul meu? Hehehe! Sirena lu’ unchiu! Ţi-a fost foame mezino? Măi, măi ce-ţi mai chiorăiau maţele... le-am auzit o vreme de nu puteam să dorm şi apoi nu le-am mai auzit... deci nu mori de foame, te vei descurca in viata. Hehehe!
Hai!
Pescuiţi fără nadă, peştele se prinde nu se cheamă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu