sâmbătă, 8 octombrie 2016

Dincolo de vis, amintiri in viitor de la tata...



Trăiesc, din august, telenovela vieții mele. Eu, care nu suport telenovelele, iată-mă așadar băgată în așa ceva și să mă și bucur că am ajuns aici :). Pare hilar, așa-i?
Întâi o să încep telenovela, ca să mă leg ușor de excursia programată.
Așa cum am mai scris în paginile blogului, viața mea a fost străjuită în copilărie doar de mâna de fier a mamei și apoi, sporadic, de cea a fratelui CelMare, din lipsă de tată. Este ceață pe termenii de despărțire ce au stat la baza divorțului părinților mei. Poate vreodată voi afla... poate nu, ce mai contează?
Am crescut fără tată de la 5 luni. N-am simțit lipsa lui fiindcă nu știam cum ar fi fost cu el. De vreo două ori, când aveam 6 și 7 ani, a încercat să ne cunoască(pe mine și fratele mijlociu). Ca dintr-un film rusesc, îmi amintesc cum în fața școlii ne aștepta un ”nene” ce semăna bine cu frate-miu și ne întindea zâmbitor o pungă plină cu biscuiți și ciocolată ROM. Da, da, deci reclama de la ciocolata ROM are, pentru mine, o semnificație reală si puternica.
Acum, peste ani, tata nu mai este. Ne-a iubit, l-am iubit si noi, dar viata ne-a tinut despartiti.
Visul lui, tinut flacara de Fio, a fost implinit. Prin ochii ei plini de recunostinta, l=am inteles pe tata, plin de remuscari.
Acum suntem toti, aici, pe teren neutru, unde aud des rasul inconfundabil al lui Fio. Cateodata ma gandesc cum tata poate asculta acest ras si se gandea la mine, la noi, cum suntem. Ai fost un om bun, te puteam iubi eu, ti-am simtit lipsa, tata.
Multumesc, Fio.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu