Bunica, neaoaşă dobrogeancă, avea mereu variante pentru unele cuvinte: pe românşte, ruseşte, turceşte, greceşte, fiindcă Isaccea, oraş portuar, are o istorie cu multe file şi multe naţii ce au scris pagini în ea.
"- ... baistruci albaştri ce sunteţi! Nu veniţi voi la masă?!... lasă, lasă... "boscorodea bunica.
Acum, târziu-cronologic, literar-artistic, perfect-traductibil, termenul de "baistruc albastru" era bine integrat... nu intru in amanunte.... fac doar legatura cuvintelor pe care le folosea bunica. Baistruc, în turcă, însemna copil de suflet. În nemulţumire, părinţii sau bunicii îl foloseau ca să arate cumva nepotrivirea de ADN în cazul unor copii prea obraznici. Bine, nici azi nu ştiu de ce albaştri.
Vara devreme, fix pe 16 iunie, ne înfiinţam în bătătura bunicii.
"Ne", însemna o mulţime. Eram fix 10 verişori din fix trei regiuni: Moldova-Dobrogea-Muntenia.
Bunica Ştefana avea casă din chirpici. Acum, dupa ani, constat ca e un lucru bun, ecologic chiar.
Casa din chirpici dobrogeană avea musai o prispă şi un pod. Podul înalt avea acoperiş din strat gros de stuf şi papură peste astereală. Te lua frigul dacă întârziai mai mult de juma de oră fără o bundiţă pe tine.
Într-o vară extrem de secetoasă, când cireşele se scofâlceau în pom în timp ce le priveai, bunica Ştefana ne zice: "... anul ăsta va fi di belea mare, da' nu mă las, vă pun eu struguri pentru Moş Crăciun".
Trecu vara, veni toamna, şi noi scriam la şcoală compuneri despre "cum am petrecut vacanţa de vară". Dar eu tot nu uitam că de Crăciun o să mâncăm, în sfărşit, strugurii pe care toată vara îi păzeam de grauri în coliba din vie făcând pe saltimbancii ca să-i speriem.
În prima vacanţă de iarnă la Isaccea am avut parte numai de minunăţii. Nu cred că potrivise bunica vremea aceea fantastică cu nămeţii până la piept şi cerul senin de vedeai promoroaca pe clanţă. Sau poate o potrivise, fiindcă ne cocea în zilele alea plăcinte de dovleac, aurii şi pufoase, de nu încăpeau în ochii noştri imenşi de uimire. Aroma dovleacului copt în ţest ne toropea energia şi ne transforma, din baistruci albaştri în "puişorii bunicii". Stăteam cuminţi şi aşteptam să fim îndopaţi precum curca înainte de tăiere. Bunica se tot foia, ca un maestru de ceremonii, neştiind ce să ne mai facă pe plac. Din bunătăţurile înghesuite pe masa din lemn, cu trei picioare, curiozitatea noastă se îndreaptă spre perlele aurii şi albăstrii din strachina verde. Bunica, mai mândră decât un master chef, ridică strachina în dreptul nasurilor noastre şi ne îmbată pe loc cu mirosul tămâios al strugurelui de Sultanina pe care toată vara îl păzeam să se coacă în vie.
" - Iaca, dragii mei! (nu mai eram bastruci albaştri, v-am spus! :))am reuşit să va păstrez strafidele."
" - Stafide, bunică, stafide!"
" - Stafidă o fi ce mănânci tu la oraş. Aici mănânci strafidă!
Strugurii de Moş Crăciun de la bunica Ştefana erau zemoşi si dulci fiindcă erau "conectaţi" la seva vieţii prin codiţă, la un simplu măr.
Servus, un gând cu parfum care mă trimite înapoi în copilărie. Şi noi eram toată vara pe capul ei 6 nepoţi. Şi noi eram răsfăţaţi toata vara cu prăjituri. Buni era specialista, dupa 90 de ani a renunţa să mai facă prăjituri fiincă se încurca, s-au uita câte ceva să pună. Am pierdut-o astă vară când a împlinit 97 de ani. Te-am citit cu atenţie scofâlceau în loc de scofâlGeau. Şi e un E lipsă la româneşte şi un altul la secetoasă.
RăspundețiȘtergereBunăăă, mă bucur că ți-am reamintit copilăria :). Mulțumesc și pentru corectură.
Ștergere