Mă trezesc privind-o atent, căutând suferința ei. Îi privesc mâinile, poate și ea mi le privea la fel, când m-a născut. De câte ori oare mi-a ținut palmele mici într-ale ei, învățându-mă să mă spăl?
Și ochii.... mă privesc duios, așa cum o priveam eu când îi ceream nimicuri?
..... Acum, mi-e greu tare să văd că eu sunt cea care trebuie să am rabdare, să-i explic, să o protejez de greutăți.
N-aș fi crezut!... trupul puternic și mintea brici de altădată, iată, stau întreținute de câteva borcănele de hapuri. Mai stai lângă mine, târzie,... uită timpul plecărilor departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu