sâmbătă, 20 septembrie 2014

Noli turbare circulos meos sau... bucuriile mele

... sunt precum bomboanele: rare dar gustoase
Descopăr aceleași minunate senzații din copilărie: apa uleioasa(de calda ce e) alunecând pe spinare între brațele înotând alternativ, atât de leneș încât mă mir și eu... și Arhimede... de mai plutesc.
Precum un 'badea Carțan', mi-am lăsat opincile pe buza mării Egee și am uitat de pământ și aer. Am uitat de treime și am fost deplin unită cu apa verde și limpede, atât de limpede încât îmi era rușine să privesc în adâncul ei pentru că nu vroiam să-i văd 'fundul'.
Încet, încet, peștii străvezii mi-au urat drum bun și m-au condus o bună bucată de 'larg", atât cât să cred că sunt și eu o mică sirenă pe lânga ei.
Nu cred că pot să-mi amintesc mai bine de atât mângâierea mării verzi. Aș dori să pun în descriere și gustul puțin sărat al ochilor mei sărutați pe nisip, să vă arăt desenele indecente lăsate de sare pe trupul meu prea bronzat, să vă spun cum nu reușea gelul de duș favorit să alunge aroma pielii arse de soare și sărată potrivit... cum albul rochiței de in înnebunea pe arămiul bronzului grecesc.
Daaaar, parfumul portocalilor în timpul coacerii îți transmite senzația de timp liber. Cât timp citești în umbra lor, știi bine că ei se coc pentru tine. Fructul căzut pe pământ nu doare, te trezește doar un pic, și-ți spune să-l culegi și să-l duci în răcoare.... apoi intuiești bine cum să-i folosești gustul: mâncându-l zgomotos, haotic sau alintat în pahare aburite cu gheață.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu