Safi, Morocco

Dintre obiectele neînsemnate ale adolescenței, mi-am păstrat globul lumii din carton, învelit în folie lucioasă și pictat cu mări albastre, câmpii verzi și munți maron. Este un altfel de zar prin care îmi permit călătorii.

Istoria unor locuri poate deveni atât de bine o realitate, încât pot descrie mirosuri și emoții mai bine decât după trăiri în acele locuri râvnite.

Magia jocului se întâmplă pe ritmuri plăcute, învârtind globul ușor, în lumina obscură... atât cât să-mi lase privirii recunoașterea locului meu de vacanță. Degetul urmărește lent o pată de pământ... de astă dată cu greu se retrage din oceanul Atlantic către țărm. E un loc la mijloc de glob, la mijloc de șanse.

Atât de departe e greu să călătorești.

Întâlnirea cu un soare ce-mi pare necunoscut, la început, e stingheră și mută. El mă acoperă pe păr, pe haine, îmi frige tălpile înainte de pas, îmi cere umbra umărului lui să-mi acopere arșița... e un soare prea iubitor de mine, mă simt lipită de el dar nu-l dezlipesc de pe mine. Recunosc aici un trai legat de natura fiindcă oceanul vuiește întruna. Există o pace întinsă și arsă fără de jar, fără de șansă. Dimineața am stat într-o casă în care Amir și Aisha, a sa soață, ne-au pregătit pentru arșița marocană. Ceai cald, pături din lut, veșmânt răcoros și părul ud.

Știam că oceanul e mare... dar, europeana din mine, credea ca e tot o mare. Aparent liniștit, câteodată obraznic, își ridică câte un val peste zare. Are un mister al lui, oceanul... știe să facă din fiecare val câte un cârlionț alb-verzui sub care se centrifughează surf-erii. Nu te poți potoli din privit. Fiecare val de smarald aduce noi emoții. Noi le simțim prin nisipul roșiatic, ca pe o vibrație a Terrei.

Globul din carton îmi trimite culori și puteri ale naturii. Îmi arată simplitatea unor locuri uitate de străzi, uitate de civilizație.