,,Pricopanu îsi datoreste înfatisarea salbatica, întîi de toate, unui climat care, cu vînturile lui puternice si cu ploile lui repezi si vijelioase, a dezghiocat patura dupa patura din trupul muntelui, macinîndu-l mereu, pîna ce a ajuns de i-a dezvelit miezul sau sîmburele de granit pentru a-l despica si pe acesta, acum, în blocuri cît coliba. si mîine - un mîine geologic - nimic nu va mai ramîne din trupul muntelui, înalt de mii de metri odinioara; va ramîne numai o gramada de macinis granitic, ca un morman de darîmaturi pe urma unui templu antic"Cele mai calde infatisari sunt ale naturii fiindca ele poarta armonia culorilor si proportiilor. Nu puteau altundeva sa existe acesti batrani munti golasi decat in curbura brusca a Dunarii ce mai are 80 de mile pana la varsarea in apa sarata.
Plimbarile prin muntii Macinului sunt aproape ca printr-un muzeu fiindca, la fiecare pas, vezi cate un exponat unicat... “bibelourile naturii” le-am numit. Desi marginit de civilizatie, sirul muntilor hercinici este izolat fonic total. Acolo poti recunoaste sunete uitate: greieri, broscute, cuci, taraisul unui guster, bocanitul a doua broaste testoase.
Efortul pedalatului pentru intalnire este minim, recompensa muntilor este linistea ce se aude din piatra imensa pe care ma asez, soarele ce-mi descrie arcul de cerc mereu de la stanga la dreapta, izvorul cu apa rece ce-mi aduce racoare de la nord catre sud. Acum 3 ani imi propuneam, intr-o zi, sa “fac” muntii Macinului incepand cu Pricopanu... dupa trei ani, cate 8 vizite pe vara, nici acum nu am terminat de vizitat... urmeaza Tutuiatu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu