Era programata plecarea ta de mult timp. Ma obisnuisem cu ideea atat de bine incat abia in seara in care te ajutam la bagaje am inceput sa-mi simt cateva mici sufocari. Tu nu stii...
Ieseam din camera in care teseam trasee cu lucruri din sifonier spre troler, dinspre troler spre sifonier, spre obiectele de toaleta, spre sandwich-urile pregatite de mine in chicineta, spre... alerg atat, ca sa pleci?
Ma duceam in fata oglinzii de la baie si-mi studiam obrazul.
Era vinovat de plecarea ta. Atat de palid imi parea, incat ii mai lipsea o lacrima... si fugeam. Te regaseam absorbit de sortarea lucrurilor ce deodata, erau prea mari si prea grele.
Atatea motive standardizate la aeroport, pot refuza un obiect pe care il pui, il scoti, il pui, il scoti... din bagaj.
Reusesc sa trec prin cenzura greutatii si a volumului un obiect textil ce-ti va reconstrui sumar serile de aici. Asta ma bucura, esti deacord.
Pasi mici si migalosi construiesc volumul trolerului... un fel de pseudo-piramida egipteana, un spatiu foarte mic, ocupat de o imensitate de obiecte, fiinte, aproape.
Precum bunicul, lasam trolerul deschis peste noapte, ca sa respire semiaerul calatoriei tale.
Dimineata se umple cu sandwich-uri, cafeaua obisnuita, aroma aburului din dushul tau, prosoapele pe care le-ai dezlipit de pe trup si nu indraznesc sa le ofer masinii de sters lavabil aroma ta...
Incep sa pretuiesc fiecare atingere a ta pe obiectele ce-mi vor ramane.
Aproape le vanez, vreau sa le regasesc cand imi va fi dor de tine.
Aroma cafelei imi aduce aminte si de alte arome cu tine...pot face un Atlas de Arome.
Imi sorb amintirile tuturor cafelelor negre: peste doua mii, stii?
Timpul ramane putin, de ar fi in clepsidra nu ar fi mai mult de un pumn de nisip. De ce-l aud? Timpul preistoric se scurgea fara zgomot, nisipos, astazi e ritmat, sacadat, prea enervant.
Tic-tac, tic-tac... semnalizarea stangaaaaa, tic-tac,tic-tac... dreaaaapta, te duc aproape ca sa pleci departe.
Ultimul ragaz este mai lung de zece minute si reusim sa ne dam seama ca e ultima atingere, ultimele priviri, ultima respiratie langa ureche, deodata cu o soapta... tei.
Prin fereastra te vad ca intr-un tablou. De aici pornesc lacrimile.
Fereastra la care stai e plina de ploaie. Nu pot sa te vad clar si-mi sterg lacrimile.
Stiu ca ma pot opri, si-ti zambesc.
Am reusit sa schimb cursul lacrimilor de pe obraz... s-au dus direct in inima.
Tic-tac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu